Începând de astăzi, 1 Iulie 2019, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va avea un program de funcționare permanent.

aeroport suceava night27Modificarea programului a fost necesară, dat fiind contextul unui ritm continuu de creștere al numărului pasagerilor care aleg serviciile oferite de aeroport.

Reamintim că zborul către Londra Luton va opera noaptea, respectiv va ateriza la Suceava la 03:45 și va decola spre Londra Luton la 06.10, zilnic, până în data de 16 Septembrie.

S-a dorit, pe această cale, decongestionarea fluxului de pasageri, atât în zona de check-in, în zona de îmbarcare, precum și traficul rutier din timpul zilei, Aeroportul depășindu-și deja capacitatea de procesare.

Pentru a putea susține creșterea traficului aerian, dezvoltarea infrastructurii de aeroport rămâne o prioritate, lucrările la extinderea terminalului fiind în desfășurare.