Începând din 15 Decembrie 2022, linia de autobuz numărul 8 va asigura transferul pasagerilor între Municipiul Suceava și Aeroport.
Autobuzul TPL nr. 8 va circula non-stop, cu plecare din Gara Burdujeni, la fix, din 24 în 24 de ore. Returul de la Aeroport va fi la și jumătate.
În timpul zilei traseul autobuzului cu nr. 8 este între Aeroport și Gara Burdujeni, iar noaptea va avea circuit extins, până în Obcini.
Prețul unui bilet de călătorie, valabil 100 de minute, inclusiv în municipiul Suceava, va fi de 10 lei. Prețul unui abonament lunar, nominal, este de 120 de lei, iar pentru abonamentul nenominal, care poate fi luat de companii sau instituțiile din acea zonă, pentru a fi dat mai multor angajați, este de 150 de lei.
Mai multe informații se vor putea obține de pe pagina www.tpl-sv.ro
Începând din 1 Noiembrie 2019, legătura între Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” și orașul Cernăuți din Ucraina va fi asigurată prin curse auto de călători, al căror program va fi sincronizat cu orarul zborurilor de pe Aeroportul Suceava.
Astfel, transportul pasagerilor dinspre și către orașul Cernăuți, va fi asigurat prin 2 curse zilnice, ce vor avea ca puncte de oprire Aeroportul Suceava, autogara din Suceava și cea din Cernăuți, și stația ”Vest Bucovina” din Cernăuți.
Prețul unui bilet este de 60 de lei/persoană (sau echivalentul în grivne).
Biletele pot fi achiziționate din autogările de destinație, de la șoferii mijloacelor de transport, precum și de pe portalul de vânzări bilete pentru curse auto de călători www.autogari.ro.
Informații suplimentare și orarul de transport se pot obține apelând la Dispeceratul companiei Bod Trans: 0040 747 439 472.
TRANSFER AEROPORTUL SUCEAVA – CERNĂUȚI
Începând din 25 Noiembrie 2019, legătura între Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” și orașul Cernăuți din Ucraina va fi asigurată prin curse auto de călători, al căror program va fi sincronizat cu orarul zborurilor de pe Aeroportul Suceava.
Astfel, transportul pasagerilor dinspre și către orașul Cernăuți, va fi asigurat prin 2 curse zilnice, cu operatorii S.C NICOLMIT S.R.L și PP”NOV TRABS-AVTO” având următorul orar:
Plecare din Cernăuți:
Ruta 1 |
Plecare |
Sosire |
Pauza |
Cernăuți > Cernăuți (2) |
05:10 |
05:30 |
00:30 |
Cernăuți (2)> Vama Porubne |
06:00 |
06:40 |
00:40 |
Vama Porubne > Vama Siret |
07:20 |
07:25 |
00:05 |
Vama Siret >Suceava |
08:05 |
08:50 |
00:45 |
Suceava > Salcea |
09:00 |
09:30 |
|
|
|
|
|
Ruta 2 |
Plecare |
Sosire |
Pauza |
Cernăuți > Vama Porubne |
14:00 |
14:40 |
00:40 |
Vama Porubne > Vama Siret |
15:20 |
15:25 |
00:05 |
Vama Siret >Suceava |
16:05 |
16:50 |
00:45 |
Suceava > Salcea |
17:00 |
17:30 |
|
|
|
|
|
Plecare din Aeroport:
Ruta 1 |
Plecare |
Sosire |
Pauza |
Salcea > Suceava |
12:00 |
12:30 |
00:10 |
Suceava > Vama Siret |
12:40 |
13:25 |
00:40 |
Vama Siret >Vama Porubne |
14:05 |
14:10 |
00:40 |
Vama Porubne> Cernăuți (2) |
14:50 |
15:30 |
00:10 |
Cernăuți (2)> Cernăuți 1 |
15:40 |
16:00 |
|
|
|
|
|
Ruta 2 |
Plecare |
Sosire |
Pauza |
Salcea > Suceava |
20:00 |
20:30 |
00:10 |
Suceava > Vama Siret |
20:40 |
21:25 |
00:30 |
Vama Siret >Vama Porubne |
22:05 |
22:10 |
00:40 |
Vama Porubne> Cernăuți |
22:50 |
23:30 |
|
|
|
|
|
Prețul unui bilet este de: 36 de lei/persoană (sau echivalentul în grivne) la operatorul S.C Nicolmit SRL si 39 lei/ persoana la operatorul PP”NOV TRABS-AVTO” .
Biletele pot fi achiziționate de la șoferii mijloacelor de transport.
Informații suplimentare și orarul de transport se pot obține apelând +380953306959 sau +380955719557