Biletele de călătorie pentru destinaţia dorită pot fi achiziţionate de la agenţiile de ticketing şi birourile de turism, precum şi direct de pe site-ul companiilor aeriene.

Accesaţi www.wizzair.com pentru a rezerva bilete spre Londra, Milano, Roma , Bologna sau Memmigen.

Pentru zboruri şi rezervări spre Bucureşti accesaţi www.tarom.ro

santier in lucru

Stimați pasageri,

Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” se află în lucrări de modernizare.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat.

Vă mulțumim!


Noutati

egiptAstfel, în 21 și 27 Decembrie 2019 și 2, 8 și 14 Ianuarie 2020, tour-operatorul Kusadasi împreună cu operatorul aerian Air Bucharest, oferă turiștilor suceveni și nu numai, posibilitatea de a petrece Crăciunul și Revelionul în cea mai populară destinație de vacanță de pe Riviera Mării Roșii, Sharm el Sheikh.

Magnetismul acestei destinații îndepărtate este potrivit atât pentru vacanța cu prietenii, cât și pentru familie. Biletele se pot rezerva de la agențiile de turism partenere.

Zborurile din Suceava vor avea decolarea la 17:15 și vor ateriza la Sharm el Sheikh la 20:45.

Începând de astăzi, 1 Iulie 2019, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va avea un program de funcționare permanent.

aeroport suceava night27Modificarea programului a fost necesară, dat fiind contextul unui ritm continuu de creștere al numărului pasagerilor care aleg serviciile oferite de aeroport.

Reamintim că zborul către Londra Luton va opera noaptea, respectiv va ateriza la Suceava la 03:45 și va decola spre Londra Luton la 06.10, zilnic, până în data de 16 Septembrie.

S-a dorit, pe această cale, decongestionarea fluxului de pasageri, atât în zona de check-in, în zona de îmbarcare, precum și traficul rutier din timpul zilei, Aeroportul depășindu-și deja capacitatea de procesare.

Pentru a putea susține creșterea traficului aerian, dezvoltarea infrastructurii de aeroport rămâne o prioritate, lucrările la extinderea terminalului fiind în desfășurare.

Prezent alături de Președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur și delegația din Bucovina în Landul austriac Stiria, Directorul General al Aeroportului ”Ștefan cel Mare – Suceava”, Ioan Măriuța, a subliniat importanța includerii Germaniei pe harta destinațiilor de la Suceava.

”În Octombrie 2017 eram în Germania, la Aeroportul Allgäu din Memmingen cu o delegație condusă de domnul Președinte Gheorghe Flutur. Am participat atunci la mai multe discuții tematice – transport aerian, mediul de afaceri, turism, învățământ și altele.

comunicat aero 1

Demersurile începute atunci, parte a acțiunilor desfășurate în cadrul parteriatului cu Regiunea Schwaben, depuse de Consiliul Județean, de Serviciul de Marketing al Aeroportului, cât și aportul domnului Mihai Dimian, Prorector al Universității ”Ștefan cel Mre” din Suceava, s-au materializat în lansarea unei conexiuni spre centrul Europei.

Din 17 Iunie, Bucovina va fi legată de cea mai dezvoltată zonă a Germaniei, Bavaria și Bad Wurtenberg.

Este o veste extrem de importantă pentru noi și îmbucurătoare pentru pasagerii care au solicitat în nenumărate rânduri zboruri spre Germania.

Ieri, la Aeroportul din Graz, s-au făcut pași asemănători. S-a discutat despre posibilitatea de a fi introduse curse aeriene directe Suceava – Graz, despre importanța conexiunii între cele două regiuni, Bucovina și Landul Stiria, tocmai având în vedere proiectele importante din portofoliul Consiliului Județean Suceava și domeniile de interes comun – administrație publică, turism, sănătate, învățământ, silvicultură.

Sunt convins că rezultatele întâlnirilor de ieri se vor materializa mai curând, iar Austria se va întrevedea pe harta destinațiilor de la Suceava.” Creșterea traficului aerian pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” s-a realizat cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, care prin participarea la acțiuni de publicitate și marketing derulate de către Aeroport, precum și prin dezvoltarea colaborărilor și parteneriatelor de dezvoltare regională, a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea celor mai bune condiții pentru pasagerii care au ales Aeroportul de la Suceava.

Se poartă permanent negocieri cu diverși operatori aerieni pentru diversificarea portofoliului de destinații deservite.

Recent, s-au concretizat intențiile de mărire a frecvențelor de operare a unor rute operate de către compania WIZZ AIR. Pe langă zborurile regulate deservite de către Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava”, spre București, Londra, Milano, Roma și Bologna, zborurile de vacanță sunt foarte populare. În sezonul de vară Iunie-Septembrie 2018 s-au deservit 7 curse charter pe saptămână către 3 destinații turistice (Antalya, Bodrum și Zakynthos). Pentru anul 2019 s-au anunțat noi destinații, respectiv Hurghada (Egipt) și Monastir (Tunisia).

comunicat aero 2

memmingen

De ce Memmingen?

Memmingen este un oraș atractiv, cu un centru istoric deosebit, în regiunea Allgäu din Bavaria.

Oferă un mic aeroport din ce în ce mai popular, cu zboruri internaționale, și, deși multe dintre sosiri se îndreaptă spre alte destinații, Memmingen merită o vizită de cel puțin două zile, în fiecare anotimp.

Noua destinație deservită de la Suceava, Memmingen/München Vest, nu este doar o legătură cu Germania. Aflat pe ruta de sud de Ulm spre Lacul Konstanz, Memmingen se află la o distanță de 1h 30 minute de München, 1h 45 minute de Stuttgart, dar și de Elveția (Zürich – 2h 15 Minute) și de Austria (Innsbruck – 2h 15 minute).

Beneficiind de transport public și de autobuze planificate, acomodate necesităților pasagerilor care sosesc la Aeroportul din Memmingen, se poate ajunge cu ușurință la München sau Zürich chiar din fața terminalului (Allgäu Airport Express, FlexiBus, Memmingen Airport City Shuttle).

Aeroportul din Memmingen devine brusc mai interesant când unii îl numesc mai simplu München Vest.

Aflat la 110 km de marea metropolă a Oktoberfest-ului, al doilea aeroport din München oferă posibilitatea pasagerilor de a călători nu doar în Germania, fiind aproape de hub-ul Franz Jozef Strauss spre destinațiile din afara Europei.

dest 2019 1

Turiștii suceveni vor avea la dispoziție două noi destinații de vacanță cu plecare de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” în sezonul de vară 2019.

Începând din 7 Aprilie până în 27 Octombrie 2019, compania aeriană Air Bucharest va opera în fiecare zi de Duminică o cursă charter spre Egipt - Hurghada, populara stațiune de pe litoralul Mării Roșii.

Din 12 Iunie până în 9 Octombrie 2019, compania aeriană Nouvelair va opera în fiecare zi de Miercuri o cursă charter spre Tunisia - Monastir, la litoralul Mării Mediterane.

Astfel, pe lângă zborurile spre Antalya și Bodrum, deja foarte populare printre turiștii suceveni, dar nu numai, Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” va deservi două noi destinații de vacanță pentru sezonul de vară al acestui an,

începând din luna Aprilie până spre finele lunii Octombrie. Pachetele turistice cu plecare de pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare – Suceava” sunt disponibile spre rezervare la agențiile de turism.

dest 2019 2